Undeva într-o pădure cu alune, fragi şi mure
Ş-un izvor cât o aţă de mosor. "De mosor ?"
Sau, mă rog, ceva mai mare, dară cine să-l măsoare
De la tălpi până la nas, fără riglă şi compas ?
Şade capra-n casă nouă, nici n-o ninge, nici n-o plouă.
"Vorba vine, cum ar sta, când mai mult e pe vâlcea."
Fiindcă iezii cucuieţi, trei la număr, toţi băieţi,
Vor măceşe şi bureţi. "Vor măceşe şi bureţi"
Alteori vor leuştean şi se duce pe tăpşan
Nu vorbim de miez de nucă, n-are capra de-un' s-aducă.
Când şi când cei trei vor sare: "Capra nu le dă, că n-are."
Dar mai cumpără din piaţă de la oaia precupeaţă.
"De la oaia precupeaţă care vinde şi verdeaţă
În fiecare dimineaţă." Oaia aia mică, creaţă ?
Dragi copii, luaţi seama, dacă-i capră mama
Nu uitaţi un lucru, că nu-i tata lupu'.
Iala trebe pusă, dacă mama-i dusă
Dusă-n sat cu Doru, Doru vânătoru'.
Ce-i dă caprei ieri prin cap ? Tocmai ronţăia un nap
Şi-avea mintea foarte clară: "Ce-ar fi să mă duc la moară ?
Ăştia micii stau în pat, eu m-am dus ş-am măcinat
Până careva mă strigă am şi pus de mămăligă"
Bine nici n-o spus ce-o spus, o luat traista şi s-o dus.
Moara e mai jos de râu. Macină cinci zile grâu
Şi porumb duminică. Luni nu macină, că stă.
"Când se strică se opreşte. Fireşte !"
Era ziua de porumb, lume multă până-n dâmb.
Nu putea ca să renunţe, căci venise cu grăunţe.
Când să bage boaba-n coş, vine ţanţoş Moş Cocoş
Care zice c-o văzut urme de bocanci de lup.
Printre fragi şi printre mure, spre căsuţa din pădure.
"Spre căsuţa din pădure ?"
Sare capra ca din puşcă, gând de spaimă parc-o muşcă.
"Nu cumva !? Nu cumva ?" Şi cocoşu' zice "Da !"
Dragi copii, luaţi seama, dacă-i capră mama
Nu uitaţi un lucru, că nu-i tata lupu'.
Iala trebe pusă, dacă mama-i dusă
Dusă-n sat cu Doru, Doru vânătoru'.
Sare capra gradul, şura, cade-n cap, se dă de-a dura,
Lasă traista goală-n cui şi grăunţa nimănui.
Se repede pe cărare şi de-a dura şi-n picioare
Behăind: "Dacă-l prind îl bat de-l sting !"
Cum ajunge-n pajişte, vede casa vraişte
Ş-o urlat îngrozitor: "Ieşi afar' că te omor !"
În cămaşă şi-n nădrag o ieşit cel mic în prag.
Iedul caprei cel mai drag. "Iedul caprei cel mai drag"
Ea o stat, l-o-mbrăţişat, l-o pupat, l-o-mbărbătat
După care l-o-ntrebat ...
Ea o stat, l-o-mbrăţişat, l-o pupat, l-o-mbărbătat
După care l-o-ntrebat ...
Ea o stat, l-o-mbrăţişat, l-o pupat, l-o-mbărbătat
După care l-o-ntrebat: "Unde-i lupu' !?"
"Ăăăăă ... L-am păpat ... "
Dragi copii, luaţi seama, dacă-i capră mama
Nu uitaţi un lucru, că nu-i tata lupu'.
Iala trebe pusă, dacă mama-i dusă
Dusă-n sat cu Doru, Doru vânătoru'.
---
Lyrics submitted by Gigi.